Liviu Ursuleanu (58 de ani), unul dintre antrenorii care au îndrumat-o pe Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) încă din perioada junioratului, a analizat evoluția fostei sale eleve, înaintea partidei cu Amanda Anisimova (20 de ani, 25 WTA).
Meciul dintre Simona Halep și Amanda Anisimova se va disputa miercuri, după ora 15:30, în cadrul sferturilor de finală ale turneului de la Wimbledon.
Simona Halep a învins-o în optimi pe iberica Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA), cu scorul de 6-1, 6-2, după o oră și două minute de joc.
Liviu Ursuleanu este antrenorul pe care Simona Halep l-a ajutat în urmă cu șase luni, când a fost nevoie să se opereze de cancer.
Acum, Liviu Ursuleanu o vede principala favorită pe Simona Halep la câștigarea celui de-al treilea trofeu de Grand Slam din carieră.
„La cât de bine a jucat cu Badosa, Simona este capabilă să meargă până la capăt. Dacă a bătut clar numărul 4 WTA, 6-1, 6-2, sunt convins că nimeni nu-i mai poate sta în cale. Trebuie doar să se mențină la nivelul arătat luni.
După părerea mea, Simona a devenit favorita 1, clar. Jabeur este îndemânatică, pune multe scurte, dar Halep trebuie să-și impună ritmul de joc.
Odată cu înaintarea în vârstă stilul ei s-a adaptat mai bine pe iarbă și pe hard, decât pe zgură. Se mișcă foarte bine și lovește iute, încearcă să termine mai repede punctele. De la o anumită vârstă, jucătorii încearcă să scurteze schimburile de mingi. Cariera Simonei nu e la vale, cum s-au grăbit mulți să spună”, a spus Liviu Ursuleanu, potrivit GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER